Forumul Oamenilor de Afaceri: Regenerarea Industrialã a României

Masã Rotundã, Bacãu, 7-9 octombrie 2011

În cooperare cu Departamentul pentru Afaceri Europene și cu participarea domnului Valerian Vreme, Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, am organizat Forumul “Regenerarea Industrială a României”, în perioada 7-9 Octombrie 2011, la Bacău. Evenimentul s-a înscris în gama de manifestări internaționale ale Platformei Europene de Dezvoltare, ca arenă de dezbatere recunoscută în Parlamentul European, care are ca scop sprijinirea companiilor românești pentru afirmarea în spațiul european și atragerea investițiilor necesare dezvoltării României. În acest context discuțiile au vizat necesitatea dezvoltării industriale a României, în vederea atenuării efectelor negative ale actualei crize economice și facilitarea dialogul între grupuri de afaceri autohtone şi străine, care să se concretizeze într-o creştere a investiţiilor.

Au luat cuvântul: Anton SCHRAG, Reprezentatul Comisarului Johannes Hahn; Halina GOŁĘBICKA, Prim Consilier Ambasada Poloniei; Mirela TOTEVA, Ministerul Fondurilor Europene, Bulgaria, Bogdan MĂNOIU, Departamentul pentru Afaceri Europene,
Romeo STAVARACHE, Primar al Municipiului Bacău, Sorin PÎSLARU, Redactor Șef Ziarul Financiar, Dragos PÂSLARU, General Manager GEA Consulting&Strategy, Sorin ȘERBAN, Auditor Comisia Europeana. Moderatori: Nela PĂVĂLOIU, Fondator EDP și Daniel DĂIANU, Președinte EDP.

bacau